Dragi prieteni,

Revenim, aşa cum am promis, cu noutăţile anunţate în postarea precedentă. Prima veste extraordinară este faptul că organizatorii celui mai mare festival de film din ţară, TIFF (Transilvania International Film Festival), ne-au invitat să facem o proiecţie publică a filmului „Demascarea”, în deschiderea Zilelor Filmului Românesc. Aşteptăm zilele acestea datele exacte, pe care le vom anunţa atât pe blog şi pe facebook, cât şi pe site. Deocamdată ştim că proiecţia va avea loc în Cluj-Napoca, în prezenţa regizorului Nicolae Mărgineanu şi a scenaristului Alin Mureşan.
În ceea ce priveşte evenimentele din ţară, în această săptămână vom avea o altă proiecţie, la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, în cadrul Conferinţelor Corneliu Coposu, la invitaţia filialei Buzău a fundaţiei omonime. Intrarea este liberă, iar cei prezenţi vor putea intra în dialog, şi de această dată, cu Nicolae Mărgineanu şi Alin Mureşan. Le mulţumim organizatorilor pentru invitaţie! Suntem în tratative pentru alte două lansări ale proiectului „Fenomenul Piteşti” în luna iunie, la Braşov şi Piteşti. De asemenea, sperăm să avem o proiecţie a filmului „Demascarea” şi în Bucureşti.
Cartea „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” va fi disponibilă spre vânzare la târgul de carte Bookfest, care se va desfăşura la Romexpo Bucureşti între 25 şi 29 mai. Editura Polirom ne-a anunţat că cel de-al treilea tiraj al volumului va fi gata până la deschiderea târgului şi sperăm ca în luna iunie să vă putem anunţa şi detaliile legate de ediţia electronică (e-book).
De asemenea, am reuşit să actualizăm portretele primelor 8 personaje din lista de la litera „A” de pe site. E vorba de Abdul Ferid Idris, Adel Mircea, Albulescu Romeo, Aldea Marin, Alexa Cezar, Alexandrescu Dumitru, Ambrozie Gheorghe şi Ambruş Remus, cărora le-am completat informaţiile legate de activitatea anticomunistă din libertate (acolo unde le-am identificat) şi destinul penitenciar: traseul prin închisori şi lagăre, activitatea în cadrul „fenomenului Piteşti”, eliberarea. De asemenea, le-am adăugat fişele matricole penale, de unde am extras majoritatea informaţiilor biografice, precum şi datele transferurilor de la un penitenciar la altul. Celelalte informaţii provin din surse multiple: documente, memorialistică, mărturii orale. Acolo unde ele nu sunt sigure, ci doar posibile, am folosit formule mai puţin decisive: „se pare”, „probabil” etc. Nicio sursă nu este perfectă, iar cercetarea în domeniu este abia la început. Dacă aveţi informaţii certificabile în completarea celor publicate pe site (sau chiar în contradicţie cu ele), puteţi să ni le trimiteţi pe adresa contact@fenomenulpitesti.ro şi vom ţine cont de ele. Mulţumim!

Advertisements